Ouăle sunt făcute pentru a fi ciocnite la masa de Paște, dar ce-ar fi să vopsești câteva în plus și să le transformi în piese decorative pentru casa ta? Iată câteva idei geniale!
Flori și ouă

Într-o tavă mai adâncă ori într-o fructieră pune două degete de apă, apoi așază în centru un bol mai mic plin cu ouă colorate. Înconjoară castronelul cu flori de garoafă cu tija scurtată astfel încât să stea bine în apă.
Flori în coji de ouă

Fierbe ouăle și crapă-le în partea mai ascuțită astfel încât să poți elimina albușul și gălbenușul. Umple-le apoi cu pământ și cu plante suculente și așază-le într-un carton de ouă.
Borcan cu ouă

Un borcan din sticlă plin cu ouă colorate este o piesă extrem de elegantă alături de o lumânare aprinsă și un buchețel de flori.
Ghirlandă din ouă

În magazinele de bricolaj și în supermarketuri găsești seturi de ouă din polistiren colorate în fel și chip. Unește-le între ele cu o panglică și realizează în acest fel o ghirlandă cu care sa decorezi balustrada scărilor.
Cupe decorative

Banalele cupe ceramice pentru ouă fierte își vor schimba radical aspectul dacă în ele așezi mai întâi hârtii colorate pentru brioșe. Decorează și ouăle cât mai vesel cu putință și vei obține ornamente interesante simplu și rapid.
Bol cu ouă

Folosește bandă adezivă colorată pentru a orna ouăle ca în imaginea de mai sus. Așază-le apoi într-un bol larg, pe care folosește-l drept piesă centrală a mesei de Paște.
Mai sofisticat, însă, arată un bol cu ouă colorate cu glitter. În librarii găsești carioci cu sclipici sau lipici cu glitter. Nu trebuie decât să pictezi pe coaja ouălor diferite forme în diferite culori și să lași să se usuce.
Ouă la ghiveci

Prin florării găsești ghivece mici din plastic precum cele pentru ghiocei. Pictează flori pe coaja albă a ouălor sau lipește pur și simplu stickere cu siluete de flori și vei obține mini-ghivece foarte haioase.
Crenguțe cu ouă

Transformă ouăle colorate din polistiren în globuri pentru crenguțele de mesteacăn. Așază crenguțele într-o găleată cu apă și ornează-le cu ouă și siluete de păsărele.
Sărbători frumoase!

